Fotbal: Rennes a activat clauza de cumpărare a senegalezului Mbaye Niang.
Clubul francez de fotbal Rennes, locul 10 în Ligue 1, a activat clauza de cumpărare a atacantului senegalez Mbaye Niang, împrumutat de la Torino în acest sezon, relatează AFP.
Niang, 24 ani, care s-a remarcat în echipa Senegalului la CM 2018, a semnat un contract cu Rennes până în 2023. După o primă parte a sezonului dezamăgitoare, Niang a reuşit un retur remarcabil de campionat sub comanda noului antrenor Julien Stephan, devenind golgheterul echipei, cu 14 goluri în toate competiţiile.
Rennes a decis să activeze clauza de cumpărare de 15 milioane euro, cu câteva ore înainte de expirarea ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu