Fostul preşedinte al Federaţiei de fotbal din El Salvador, Reynaldo Vasquez, condamnat la opt ani de închisoare în ţara sa după ce a fost implicat în scandalul Fifagate, a fost suspendat pe viaţă de FIFA din orice activitate internă sau internaţională pentru corupţie.
Potrivit AFP, FIFA menţionează într-un comunicat că Vasquez a fost găsit vinovat de fapte de corupţie, suspendat pe viaţă din orice activitate legată de fotbal şi amendat cu suma de 500.000 franci elveţieni.
Ancheta în ceea ce-l priveşte a scos la iveală modul în care acesta primea mită pentru organizarea unor meciuri care se desfăşurau sub egida FIFA în ţara sa.
Vasquez, care a condus destinele fotbalului salvadorian din iunie 2009 până în iulie 2010, a fost condamnat în 2017 pentru deturnare de cotizaţii sociale, în valoare de aproximativ 400.000 dolari.
Fostul conducător al fotbalului din El Salvador a fost arestat în decembrie 2015. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu