Fiscul spaniol l-a amendat cu un milion de euro pe căpitanul echipei de fotbal Real Madrid, Sergio Ramos, ca urmare a neregulilor constatate în plata impozitelor pentru drepturile sale de imagine, anunţă cotidianul El Mundo.
Conform unui act întocmit de Trezorerie, corespunzător anilor 2012, 2013 şi 2014, Sergio Ramos a folosit o companie aflată în proprietatea sa, pentru a-i ceda veniturile sale din publicitate şi a plăti astfel impozite mai mici.
Potrivit El Mundo, Sergio Ramos a plătit deja 500.000 de euro din amendă pe cale administrativă, ceea ce corespunde cotei fraudate, sancţiunii şi dobânzilor, înaintând totodată un recurs în anulare, în care susţine că s-a conformat întotdeauna criteriilor de impozitare stabilite de Agenţia Fiscală într-o inspecţie anterioară la care a fost supus, fiind astfel încrezător că sancţiunea va fi anulată, iar suma plătită îi va fi restituită. În vârstă de 33 ani, Sergio Ramos încasează un salariu de 11,7 milioane euro pe sezon la Real Madrid, club de care este legat prin contract până în iunie 2021, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu