Echipa braziliană Atletico Paranaense a învins cu scorul de 1-0 formaţia argentiniană River Plate, în prima manşă a Supercupei Americii de Sud la fotbal, disputată miercuri pe Arena da Baixada din Curitiba (Brazilia).
Deţinătoarea Cupei Sudamericana, a înscris unicul gol al întâlnirii prin atacantul argentinian Marco Ruben, în minutul 25. River Plate, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Libertadores, a încheiat partida în 10 jucători, după eliminarea lui Milton Casco (min. 81).
Meciul retur se va disputa în data de 30 mai, pe stadionul Monumental din Buenos Aires.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu