Clubul Tottenham Hotspur a sancţionat pe termen nelimitat trei fani, cu interdicţia de a intra pe stadion, după ce aceştia au încercat să facă speculă cu biletele pentru finala Ligii Campionilor de la Madrid, relatează Reuters, potrivit AGERPRES.
Spurs va înfrunta Liverpool pe 1 iunie în finala de pe stadionul Wanda Metropolitan, cu o capacitate de 63.500 locuri, iar fiecare club a primit o cotă de 17.000 bilete pentru fanii săi. Presa britanică a relatat săptămâna trecută că bilete la finală au fost puse la vânzare pe website-ul StubHub la preţul unitar de 3.000 lire sterline, adică de şase ori mai mult decât cele mai scumpe bilete puse în vânzare de UEFA.
Trei suporteri ai lui Spurs care şi-au scos biletele pentru finala Champions League la vânzare pe o platformă online au fost suspendaţi de club pe o perioadă nedeterminată. Transferul sau vânzarea biletelor încalcă termenii şi condiţiile impuse şi reprezintă o infracţiune. Tottenham a făcut apel la fanii să săi nu rateze şansa de a urmări prima finală de Champions League a clubului londonez şi să renunţe la a face profit pe spatele altor fani, avertizând că va da în continuare sancţiuni. Spurs a precizat că orice persoane care va avea un bilet revândut nu va avea acces pe stadion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu