Fotbal: Veste bună pentru Poli Timișoara

Suporteri Poli Timișoara
Suporteri Poli Timișoara

ACS Poli Timișoara s-a calificat, miercuri, în semifinalele Cupei Ligii la fotbal, după ce a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, în primul meci din sferturile de finală ale competiției.

Gazdele au deschis scorul în min. 13, prin Andrei Artean, în urma unui penalty acordat ușor de arbitrul Horia Mladinovici, pentru henț la Iulian Mamele. Portarul Cristian Bălgrădean a apărat inițial șutul lui Ardean, care a revenit și a trimis în plasă.

Poli, care a fost nevoită să facă două schimbări în prima repriză din cauza unor accidentări, a rămas în zece oameni în min. 64, când Cristian Bărbuț a primit al doilea cartonaș galben pentru o presupusă eliminare.

Concordia, finalista din sezonul trecut al competiției, a egalat prin fundașul Cristian Albu, după o minge trimisă în bară de Cristian Melinte (74).

Golul victoriei gazdelor a fost reușit de Marius Croitoru (78), cu un șut superb la vinclu.

ACS Poli va juca în penultimul act cu câștigătoarea dintre CFR Cluj și ASA Târgu Mureș. Semifinalele vor avea loc în dublă manșă, pe (21-22 decembrie, respectiv 1-2 martie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel