Casa atacantului francez Karim Benzema a fost vizitată de hoţi în timp ce acesta evolua pentru Real Madrid în derby-ul cu FC Barcelona (scor 0-3), disputată miercuri seara pe stadionul Santiago Bernabeu, în cadrul semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, informează presa iberică.
Indivizi necunoscuţi au pătruns în locuinţa fotbalistului, care a aflat despre acest incident la finalul jocului pierdut de echipa sa, s-a anunţat în cadrul unui emisiuni a postului de televiziune La Sexta, fără să se precizeze însă valoarea prejudiciului suferit de francez.
În ultimele luni, mai mulţi fotbalişti de top din Europa s-au confruntat cu situaţii similare. Ultimul caz a fost cel al ghanezului Kevin Prince Boateng de la FC Barcelona, jefuit în timpul meciului cu Valladolid, disputat luna aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News