Sportivii din Galaţi au simţit cutremurul devastator din Turcia. Cu toate acestea, programul de pregătire nu va fi modificat în urma tragediei.
„SC Oțelul Galați anunță faptul că delegația clubului nostru din cantonamentul din Antalya este în siguranță, în urma cutremurului de mare magnitudine produs în această dimineață în Turcia. Undele seismului au fost resimțite și în zona în care se află lotul oțelar, însă pregătirea echipei nu va avea de suferit și va continua confom programului stabilit, cu meciul amical de astăzi, în compania formației FK Olympic Tashkent, din prima ligă din Uzbekistan, partida ce va avea loc cu începere de la ora locală 16:00 (15:00 ROU)”, a transmis clubul pe Facebook.
În urma cutremurului, cel puţin 76 de persoane au murit, a anunţat Agenţia pentru Protecţie Civilă din Turcia (AFAD). Alte 440 de persoane au fost rănite, operaţiunile de căutare şi salvare fiind în curs de desfăşurare. Au fost înregistrate cel puţin 42 de replici, a precizat AFAD.
Ministrul turc de interne Süleyman Soylu a declarat că mai multe provincii sunt afectate, numeroase clădiri s-au prăbuşit şi a fost solicitat ajutor internaţional.
În Siria, cel puţin 200 de persoane au murit şi alte peste 600 au fost rănite, a anunţat luni un reprezentant oficial la televiziunea de stat.
'Bilanţul cutremurului se ridică la 237 de morţi şi 639 de răniţi', a spus Ahmed Damiriyye, reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Siria. Ministerul Sănătăţii anunţase anterior că în zonele aflate sub controlul regimului sirian, bilanţul se ridică la cel puţin 111 morţi şi 516 răniţi.
Au fost înregistrate victime în Alep, al doilea oraş sirian din nordul ţării, precum şi în Hama (centru) şi Latakia şi Tartous, pe coasta Mediteranei. De asemenea, zeci de persoane ar fi fost ucise sau rănite în zonele controlate de rebeli din nord-vestul Siriei, potrivit echipelor de intervenţie din regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu