Fotbaliştii FCSB-ului, declaraţii după ce au pierdut finala campionatului cu Farul: Ce trebuie schimbat? Să nu mai pierdem în momentele decisive

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FCSB a pierdut matematic titlul în Superligă, acontat de Farul Constanţa, după ce a pierdut la Ovidiu, scor 2-3. 

Jucătorul echipei FCSB, Darius Olaru, a afirmat, după ce Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României, că formaţia sa a pierdut şansa de a cuceri trofeul în sezonul regulat al Superligii de fotbal, atunci când ar fi trebuit să adune mai multe puncte.

"Nu ştiu dacă astăzi am pierdut campionatul. Eu cred că l-am pierdut în timpul sezonului regulat, când trebuia să facem mai multe puncte. Eu cred că nu astăzi s-a jucat campionatul. Astăzi nu am arătat deloc maturitate, am luat trei goluri pe greşeli personale şi, normal, când primeşti trei goluri în deplasare, e foarte greu să câştigi", a spus Olaru la Prima Sport.

El consideră că golul încasat de echipa sa pe finalul primei reprize a condus la eşecul de la Ovidiu: "Ne-am retras de la 0-0, nu de la 2-0. La 2-0, normal, am încercat să păstrăm rezultatul, cred că dacă intram cu 2-0 la pauză era cu totul altceva. Am luat un gol copilăresc pe final de primă repriză şi asta a făcut totul", scrie Agerpres.

Târnovanu: Ce trebuie schimbat? Să nu mai pierdem în momentele decisive 

Portarul Ştefan Târnovanu a afirmat, duminică, după ce echipa sa, FCSB, a fost învinsă cu 3-2 în partida cu Farul Constanţa, care a câştigat titlul de campioană, că pentru a câştiga titlul pe viitor formaţia sa ar trebui să nu mai piardă în momentele decisive.

"Dacă vom începe sezonul următor cum am jucat în ultimele meciuri, cu siguranţă vom avea o şansă mai mare. Ce trebuie schimbat? Să nu mai pierdem în momentele decisive. Până când vom începe noul sezon ne vom pune la punct", a spus Târnovanu la Prima Sport.

El le-a cerut scuze coechipierilor că nu a reuşit să pareze cele trei goluri încasate la Ovidiu, după ce FCSB a condus cu 2-0.

"Sigur, la fiecare gol puteam să fac mai mult. Îmi cer scuze faţă de toată lumea dacă am greşit, dacă putem să fac mai mult. Mergem înainte şi vedem la anul ce putem face. Nici anul acesta nu ne-a dat nimeni prea multe şanse. Ţinând cont de cum am început, nici nu ştiam dacă prindem play-off-ul. Aceste victorii ne-au dat speranţa de a fi campioni. Nu ştiu dacă s-a pierdut înainte acest titlu şi nici ce şanse aveam în seara asta, e trist", a mai spus portarul FCSB.

Antrenorul Charalambous le-a cerut scuze suporterilor 

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seara, după înfrângerea cu 2-3 din meciul cu Farul Constanţa, că acesta a fost cea mai importantă partidă din acest sezon, iar formaţia sa nu a jucat bine.

El le-a cerut scuze suporterilor pentru că FCSB a pierdut titlul.

"A fost cel mai important meci al nostru şi nu am jucat bine. Jucătorii au încercat să facă meciul vieţii lor, dar nu s-a putut. Vreau să le cer scuze suporterilor, dar pe de altă parte ei trebuie să fie mândri de aceşti jucători. Pe viitor vom face tot posibilul să fim mai buni", a spus tehnicianul la Prima Sport,.

Elias Charalambous a explicat că jucătorii săi nu au reuşit să aibă posesia când conduceau cu 2-0, considerând că primul gol al echipei Farul, reuşit înainte de pauză, a contat foarte mult.

"Am început foarte bine, dar, din nefericire, nu am reuşit să păstrăm scorul acela. Am fi putut avea un alt parcurs în acest meci... dar nu a fost deloc bine pentru noi să nu putem să ţinem deloc mingea la 2-0. Iar în repriza a doua nu am fost ceea ce doream şi puteam să fim. Dar dacă iau ultimele meciuri, îmi e greu să critic jucătorii. Noi am făcut tot ce era de făcut pentru a ajunge într-un astfel de moment. Am fost foarte aproape, am luptat până spre final pentru campionat. Din păcate, în meciul care conta nu am arătat cum trebuia. Farul a fost mai bună în repriza a doua. Farul a fost mai bună şi a meritat victoria. Primul gol al Farului a fost foarte important pentru adversari. Ne-am fi dorit să nu-l luăm. Dar, Farul a fost mai bună după aceea şi îl felicit pe Gică Hagi pentru câştigarea campionatului", a precizat Charalambous.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel