Jurgen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, a anunţat că nu vrea să transfere unul dintre fotbaliştii pentru care toate cluburile mari sunt aşteptate să vină cu oferte.
Publicitate
Antrenorul lui Liverpool, germanul Juergen Klopp, susţine că nu este interesat de transferul atacantului Erling Haaland (Borussia Dortmund), din cauza preţului exorbitant al internaţionalului norvegian, transmite Reuters.
Haaland, 21 ani, este pregătit să părăsească Dortmund la finalul acestui sezon şi toate cluburile de top sunt interesate să obţină semnătura scandinavului contra a 75 milioane euro, clauza lui de reziliere.
Real Madrid, Paris Saint-Germain şi Manchester City se bat pentru norvegianul care a marcat 16 goluri în 18 meciuri disputate la Dortmund în acest sezon, la care se adaugă cinci pase decisive. Haaland a marcat alte trei goluri în trei meciuri din Liga Campionilor şi două în Cupa Germaniei, chiar dacă a fost indisponibil mai multe săptămâni din cauza accidentărilor.
Nu ne vom putea apropia. Cifrele menţionate acolo sunt nebuneşti. Nu avem nimic de-a face cu ele. Nicio şansă. Este ceva care sincer nu vreau. Nu este distractiv deloc, a spus Klopp pentru revista Sport Bild.
Conform media germane, totalul transferului lui Haaland cu un contract pe termen lung depăşeşte 300 milioane euro, inclusiv salariul lui, comisioanele impresarului şi bonusurile legate de îndeplinirea unor obiective.
În doi ani şi jumătate la Dortmund, Haaland a marcat 27 goluri în 28 meciuri din ultimul sezon de Bundesliga, respectiv 14 în 15 partide în restul de sezon după transferul în ianuarie 2020, scrie Agerpres.
“Mi s-a pus această întrebare la ultima conferinţă de presă şi nu m-am gândit la asta, sincer să fiu. Probabil a fost greşeala mea, pentru că evident nu suntem aproape de aducerea vreunui jucător. Dar de atunci m-am gândit la asta şi da, va fi un factor care va influenţa. Categoric.
Să ne gândim la situaţia noastră. Dacă un jucător nu este vaccinat, el este o ameninţare constantă pentru noi toţi. El nu vrea să fie o ameninţare, bineînţeles, nu se gândeşte: ‘Dumnezeule, nu îmi pasă de alţii’. Însă este. Aşa că trebuie să găsim diferite scenarii. El trebuie să se schimbe în alt vestiar, trebuie să mănânce în altă sală, trebuie să folosească alt autocar, trebuie să se deplaseze oriunde cu o maşină diferită.
Din punct de vedere organizatoric, este un haos. Dacă vrei să respecţi protocolul, este incredibil de greu să o faci. Dacă trebuie să ne deplasăm într-o ţară pentru meciuri internaţionale, la întoarcere el trebuie să se autoizoleze”, a spus Klopp, conform Digisport. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu