Un fotbalist român a fost poreclit de un jurnalist francez "Cristiano Ronaldo de Bucureşti".
”Îl poreclesc `Cristiano Ronaldo de București` pentru postura sa și pentru că este un `monstru` la antrenamente. Este capabil să marcheze goluri incredibile, dar și să rateze ocazii foarte mari. Poate fi mult mai bun dacă rezolvă această problemă de eficiență”, a notat jurnalistul francez Adrian Beria despre Alexandru Dobre, fotbalistul celor de la Dijon, conform objectifgard.com.
9 goluri şi 4 pase de gol a dat Alexandru Dobre la Dijon în acest sezon, dar nu a fost suficient pentru a fi chemat la echipa naţională.
”Visul meu este să mă întorc în Premier League. Niciodată nu voi renunța să lupt pentru asta. Dacă nu plecam împrumut la Wigan, cu siguranță mi-aș fi făcut debutul în Premier League. Dar am ales să merg să prind minute în Championship, nu doar să bifez debutul la Bournemouth. Îmi doresc să ajung într-unul dintre primele patru campionate ale lumii. O să văd ce mi se potrivește mai bine și voi vedea ce voi alege”, a declarat Alex Dobre, la Pro X.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)
La capitolul NOUTĂŢI intră Ştefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, dar şi Marius Ştefănescu şi Nicolae Păun, de la Sepsi OSK, câştigătoarea Cupei României.
România debutează în Liga Naţiunilor pe 4 iunie, cu Muntenegru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu