Sportiva Bianca Andreea Costea a câştigat a doua medalie de aur a nataţiei româneşti la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2019 de la Baku, ea urcând pe prima treaptă a podiumului în proba de 50 m liber.
Costea a fost înregistrată cu timpul de 25.34 secunde, un nou record al competiţiei.
România a obţinut până acum 12 medalii la Baku, patru de aur, prin Georgiana Lavinia Antuca la lupte (cat. 46 kg), Giorgia-Barbara Hagianu la judo (cat. 40 kg), David Popovici la înot (100 m liber), Bianca Andreea Costea la înot (50 m liber), cinci de argint, la judo, prin Ana-Maria Pîrvu (cat. 49 kg) şi Robert-Alexandru Matei (cat. 50 kg), prin echipa feminină de gimnastică artistică (Irina Antonia Duţă, Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe şi Ioana Andreea Stănciulescu) şi prin înotătorul David Popovici (50 m liber, 200 m liber) şi trei de bronz prin judoka Alexandra-Maria Paşca (cat. 52 kg) şi gimnastele Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe (sărituri), Ioana Stănciulescu (paralele).
De asemenea, delegaţia ţării noastre mai are asigurată o medalie, echipa naţională de volei feminin urmând să dispute în cursul zilei sâmbătă finala împotriva selecţionatei Rusiei. România este reprezentată de 103 sportivi la cea de-a 15-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, programată în perioada 21-27 iulie la Baku, capitala Azerbaidjanului.
Sportivii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani vor lua startul în întrecerile de atletism, ciclism, gimnastica artistică, handbal, înot, judo, lupte, tenis şi volei, opt dintre cele zece sporturi din competiţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News