Fotea, PSD Galați: Cale ferată dublă până în Portul Galați, pentru ca trenurile de marfă din Ucraina să fie descărcate direct în nave

Fotea: Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Brăila pentru a implementa cât mai multe proiecte regionale
Fotea: Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Brăila pentru a implementa cât mai multe proiecte regionale

O investiție de peste 26 de milioane de euro, care va face parte dintr-o strategie comună a autorităților din Galați și Brăila, de a dezvolta întreaga infrastructură a zonei – rutieră, navală și aeriană, va fi implementată în perioada următoare, precizează Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.

"Am participat la Brăila, la conferința de prezentare a acestei importante lucrări care va duce la dezvoltarea de noi rute comerciale și care în mod cert va aduce beneficii și zonei navale gălățene, pentru care sunt prevăzute de asemenea investiții de peste 200 de milioane de euro.

Mai mult, recent am primit o veste bună de la Ministerul Transporturilor. Calea ferată cu ecartament dublu va fi prelungită de urgență cu patru kilometri până în portul Galați, astfel încât trenurile de marfă din Ucraina să fie descărcate direct în navele din port", a precizat Costel Fotea într-o postare pe Facebook.

Este vorba despre o linie ferată cu ecartament larg, de tip sovietic, care va fi redată rapid în folosință în portul Galați, astfel încât trenurile de marfă încărcate cu cereale din Ucraina să poată ajunge până la nave, a declarat pentru Economedia ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ucraina folosește ecartamentul larg, de tip sovietic, în timp ce România folosește ecartamentul îngust, european. Această diferență face să se piardă mult timp la intrarea în România a transporturilor de cereale din Ucraina, iar   faptul că Portul Galați are această linie ferată de tip sovietic face ca trenurile ucrainene să nu mai piardă timpul cu schimbarea roților la graniță, a mai declarat Grindeanu pentru sursa citată

Avantajul Portului Galați e că aici pot fi încărcate atât navele fluviale, cât și navele maritime.

Vezi și: La Galați, oficialii europeni în vizită la un centru unde sunt cazați ucrainenii

De asemenea, în acest context, președintele CJ Galați a mai declarat că: "Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Brăila pentru a implementa cât mai multe proiecte regionale, în cadrul unei strategii clare și coerente, prima din ultimele decenii care se bazează pe documente viabile și cel mai important pe lucrări majore aflate deja în implementare (Podul peste Dunăre, Drumul Expres Brăila – Galați)".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel