FOTO: LG actualizează cea mai SMART mască de protecție. Are difuzoare și ventilatoare

Foto: LG
Foto: LG

LG se întrece în tehnologiile pentru măștile de protecție.

LG a anunțat că va actualiza masca sa de protecție de înaltă tehnologie care purifică aerul. Potrivit The Verge, dispozitivul cu un nume foarte teribil – LG PuriCare Wearable Air Purifier, va fi lansat în Thailanda de luna viitoare, iar „în alte piețe odată ce organele de reglementare locale permit comercializarea”.

De ce ar fi utilă o astfel de mască ce va costa probabil o căruță de bani?

Cererea pentru un dispozitiv de curățat aerul pe care îl tragem în piept există, ținând cont de pandemia Covid-19 care nu s-a terminat, dar și de poluarea cu care se confruntă omenirea în multe locuri ale lumii. LG a anunțat prima dată masca în 2020, iar dispozitivul folosește filtre de aer și ventilatoare încorporate care purifică aerul. Noua versiune va avea un motor mai mic și mai ușor, dar și microfoane și difuzoare care amplifică vocea celui care poartă masca.

Tehnologia care permite un dialog clar și răspicat se numește VoiceON, iar aceasta „recunoaște automat când utilizatorii vorbesc, amplificând sunetul cu difuzoarele de care dispune”. Totuși, nu este o premieră să avem o mască ce amplifică vocea utilizatorilor, după ce Project Hazel de la Razer a făcut același lucru anul trecut.

Youtube video image

Ce alte specificații mai sunt cunoscute

Noua mască LG PuriCare cântărește 94 de grame, are o baterie inclusă de 1.000 mAh și se încarcă în două ore cu ajutorul unui cablu USB. LG spune că masca este suficient de confortabilă pentru a fi purtată câte opt ore la fiecare utilizare, însă după cum știm până și cele mai simple măști devin inconfortabile după câteva ore.

Cel mai important lucru este faptul că LG specifică faptul că masca nu este eficientă în cazul coronavirusului, iar utilizatorii se pot infecta în orice moment. Este adevărat faptul că unele filtre de purificare a aerului opresc particulele de mărimea virusului care cauzează Covid-19, însă fără studii de specialitate nu ar trebui să facem presupuneri în legătură cu aceste lucruri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel