Fotografia personală pe care Regina Elisabeta a II-a a dorit să o facă publică înainte de înmormântarea prințului Philip / FOTO

FOTO Instagram The Royal Family
FOTO Instagram The Royal Family

Pe rețelele de socializare ale Familiei Regale a Angliei a fost distribuită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o fotografie cu Regina Elisabeta a II-a și cu soțul ei, Prințul Philip, care va fi înmormântat astăzi.

"Regina dorește să împărtășească această fotografie personală, în care apare cu Ducele de Edinburgh (Prințul Philip) pe vârful Coyles of Muik, Scoția, în 2003.", se precizează în mesajul ce însoțește postarea.

Coyles of Muik este un deal aflat în apropierea Balmoral, reședința de vară tradițională a familiei regale britanice.

Fotografia a fost făcută de Contesa de Wessex, Sophie, soția Prințului Edward, cel mai mic fiu al Reginei Elisabeta a II-a.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)

Prinţul Philip, duce de Edinburgh, care s-a căsătorit cu regina Marii Britanii în 1947, a murit pe 9 aprilie la Castelul Windsor la vârsta de 99 de ani, iar moartea lui a lăsat "un gol imens" în viaţa suveranei.

Sâmbătă, o ceremonie funerară regală va fi organizată la Capela St. George a Castelului Windsor, într-un format redus din cauza restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Totuşi, funeraliile prinţului Philip vor include câteva elemente specifice pentru tradiţionala grandoare regală britanică.

Citește și Prințul Philip, îngropat în sicriu de stejar, îmbrăcat în plumb, la fel ca Prințesa Diana. Care e motivul și de ce au ales plumbul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel