Fotografii şocante ilustrează brutalitatea trupelor lui Muammar Gaddafi

libia-raniti
libia-raniti

Fotografii şocante cu civili libieni aparent capturaţi, brutalizaţi şi ucişi de către forţele colonelului Muammar Gaddafi, au fost confiscate de la unul dintre soldaţii acestuia, relatează The Mail on Sunday, în ediţia electronică.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) se pregăteşte să investigheze aceste fapte, după ce publicaţia i-a predat, sâmbătă, fotografiile. Într-unul dintre cele 40 de cadre, tineri terifiaţi, cu sânge pe faţă, sunt aliniaţi pe pământ, iar bărbaţi înarmaţi calcă peste ei. În altă fotografie, sunt înfăţişate peste 12 de corpuri neînsufleţite, stivuite într-o groapă comună, într-o zonă din deşert, în est, unde s-au purtat lupte crâncene de mai bine de o lună. Multe dintre aceste corpuri neînsufleţite sunt ale unor adolescenţi, scrie Mediafax.

Directorul Misiunii CICR în Libia, Simon Brookes, a declarat că înfiorătoarele incidente surprinse în fotografii vor fi investigate.

"Dacă vom găsi confirmarea unei încălcări a legislaţiei internaţionale umanitare, vom efectua o intervenţie, în baza reglementărilor care protejează civilii şi non-combatanţii", a anunţat el. "Se aşteaptă ca autoritatea responsabilă, de exemplu actualul Guvern libian, să ia măsuri în acest sens, cu privire la antrenamentul sau disciplina forţelor sale armate", a subliniat oficialul.

Convenţia de la Geneva, din 1949, prevede că soldaţii nu trebuie să atace civilii, pe timpul războiului.

The Mail on Sunday a aflat că şi alte fotografii şi înregistrări video au fost găsite pe camere pe care soldaţi ai lui Kadhafi, capturaţi recent la Brega, le aveau asupra lor. Aceştia "colectau poze cu suveniruri", pentru a le prezenta comandamentului central, la Tripoli, comentează publicaţia. Ora şi data la care imaginile au fost realizate sunt disponibile, prin setările camerelor, lucru care permite aranjarea într-o secvenţă de timp a acestor orori. Imaginile cu deşertul din jur indică faptul că ar fi vorba despre o zonă cuprinsă între Ras Lanuf şi Bin Jawad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel