Franța interzice un aditiv alimentar aflat și în produsele noastre

Franța intenționează să interzică un aditiv alimentar periculos pentru sănătate. El se în produse pe care le consumăm și noi.

Franţa vrea să interzică utilizarea în produsele alimentare a nanoparticulelor de dioxid de titan, ale căror efecte asupra sănătăţii nu sunt cunoscute, şi solicită măsuri şi din partea Uniunii Europene, informează AFP.Acest aditiv alimentar, a cărui prezenţă este semnalată pe etichetă prin denumirea TiO2 sau E 171, este utilizat în principal sub formă de colorant în produse de patiserie, deserturi şi îngheţată, dar şi în unele produse cosmetice sau medicamente.
"Am dori ca până la finele anului să suspendăm utilizarea acestei substanţe sub formă de aditiv alimentar în Franţa", a declarat pentru jurnalul Le Parisien secretarul de stat în Ministerul Tranziţiei Ecologice, Brune Poirson.

A sesizat Comisia Europeană
De asemenea, Franţa "a sesizat Comisia Europeană pentru a-i cere măsuri la nivelul european, în condiţiile în care dioxidul de titan este susceptibil să constituie un risc serios pentru sănătatea umană", a adăugat oficialul citat.Faptul că această substanţă conţine nanoparticule, a căror mărime este mai mică de 100 de nanometri, ceea ce facilitează penetrarea lor în organism, generează îngrijorări în rândul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi mediului.
Din cauza îngrijorărilor legate de efectele medicale ale nanoparticulelor de dioxid de titan, Agenţia Naţională de Securitate Sanitară din Franţa (ANSES) urmează să efectueze o nouă rundă de studii în 2018, la cererea Guvernului.
Anul trecut, un studiu al Institutului Naţional de Studii Agronomice (INRA) a ajuns la concluzia că expunerea cronică la E 171 favorizează creşterea leziunilor precanceroase în rândul şoarecilor. Însă, aceste rezultate nu permit tragerea de concluzii cu privire la efectele asupra oamenilor, precizează ANSES.

citeste si: Efectul țigărilor electronice. Riscuri cardiovasculare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel