Franța: Russia Today nu se poate acredita la Elysee. Plângerile jurnalistilor

 Televiziunea publică rusă Russia Today (RT) s-a plâns luni că a fost respinsă de Palatul Elysee, afirmând că jurnaliştilor postului său în limba franceză li s-a refuzat acreditarea de către preşedinţia franceză de două ori într-o săptămână, informează AFP. 

Această declaraţie intervine în condiţiile în care mass-media ruse RT şi Sputnik se află de mai multe luni în colimatorul autorităţilor franceze, preşedintele Emmanuel Macron acuzându-le în mai că s-au comportat ca "organe de influenţă şi de propagandă mincinoasă" în timpul campaniei prezidenţiale franceze. 

"Palatul Elysee a refuzat acreditarea pentru jurnaliştii noştri de două ori într-o săptămână", a afirmat redactorul-şef al RT, Margarita Simonian, într-un comunicat publicat pe site-ul postului. 

Luni dimineaţa, un jurnalist al RT France, post lansat în decembrie, a sosit la Palatul Elysee pentru a asista la un briefing al purtătorului de cuvânt al preşedinţiei franceze, însă i s-a refuzat accesul, potrivit comunicatului. 

Plângerile Russia Today 

"Când i-am spus că lucrez pentru RT, mi s-a răspuns că nu sunt jurnalist şi că accesul este rezervat doar pentru jurnalişti", susţine acest angajat al RT France, precizând că şi-a prezentat legitimaţia de presă. 


O situaţie similară a avut loc la Roma, la 10 ianuarie, atunci când "echipa preşedintelui francez nu i-a dat autorizaţie televiziunii RT să asiste la summit"-ul liderilor celor şapte ţări din sudul UE (Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru şi Malta), potrivit postului. 

"Cererea de acreditare a fost acceptată, însă la sosirea echipei noastre în Italia serviciul de presă al Palatului Elysee a încetat să răspundă la apelurile jurnaliştilor noştri", precizează RT. 

"Îl sfătuiesc pe preşedintele Macron (...) să recitească atent Constituţia franceză", şi-a exprimat indignarea Simonian, cerându-i preşedintelui francez "să apere libertatea presei". 

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a criticat luni proiectul de lege împotriva "fake news" pe care Macron l-a evocat la începutul lui ianuarie, într-o aluzie voalată la adresa RT şi Sputnik, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel