Președintele Franței, François Hollande, a anunțat anularea summit-ului UE-Rusia prevăzut în iunie.
Uniunea Europeană a decis anularea summit-ului prevăzut în iunie cu Rusia, ca reacție la anexarea Crimeei la Federația Rusă, a anunțat joi președintele francez François Hollande.
"Există o suspendare a relaţiilor politice (...). Reuniunea UE-Rusia nu poate avea loc în acest condiţii", a declarat şeful statului francez la sosirea la summit-ul liderilor europeni, la Bruxelles.
În afară de sancţiuni individuale vizând oficiali ruşi şi ucraineni, UE "trebuie să pregătească" sancţiuni economice vizând Rusia, în cazul unei escaladări suplimentare, a mai adăugat președintele Franței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News