Francezii trebuie să aleagă, duminică, între președintele în exercițiu, Nicolas Sarkozy și Francois Hollande. Chiar dacă campania electorală s-a încheiat, vineri seara, spațiul virtual a avut o componentă puternică, unde cei doi candidați nu au ezitat să transmită mesaje până în ultimul moment perid de lege.
Aşa cum este cazul oricărei campanii moderne, Facebook, Twitter, YouTube, blogurile şi site-urile speciale au fost câteva dintre platformele virtuale de care au beneficiat cei doi pretendenţi la un mandat de cinci ani la Elysee.Dintre acestea, Twitter a fost locul preferat de cei doi francezi pentru a-şi promova mesajele politice, în încercarea de a strânge cât mai multe voturi.
Sâmbătă, a fost o zi liniştită în Franţa. Cetăţenii cu drept de vot de peste hotare, cei din Americi şi fostele colonii, merg la urne, cu mult înaintea celor din Hexagon, din cauza diferenţei de fus orar.
Chiar dacă campania electorala s-a încheiat vineri, la ora 24.00, atât Nicolas Sarkozy, cât și Francois Hollande le-au transmis mesaje electorilor de pe Twitter până în ultimul moment permis de lege.
Preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy l-a mai atacat o dată pe contracandidatul socialist şi le-a enumerat francezilor "cele mai bune zece motive" ca să nu îl voteze pe Francois Hollande. Pe urmă, a postat un link la "scrisoarea pentru tineret" pe care a compus-o şi, în cele din urmă, i-a chemat pe oameni la vot şi le-a mulţumit pentru susţinere, scrie gandul.info..
Şi Francois Hollande, favoritul în sondaje, şi-a îndemnat conaţionalii, prin intermediul mai multor tweet-uri, să îl voteze duminică. De asemenea, Hollande a postat un link către un fragment din dezbaterea televizată pe care a avut-o miercuri seara împreună cu Nicolas Sarkozy, în care le promitea francezilor că va fi exact opusul lui Sarkozy - aşa cum îl vede el pe actualul şef de stat - dacă va ajunge la Elysee.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu