Regizorul american Francis Ford Coppola a dezvăluit sâmbătă că lucrează la un proiect faraonic, la care se gândeşte de mai multe decenii - "Megalopolis", un "film despre utopie", pe care cineastul îl consideră "mai ambiţios decât 'Apocalypse Now'", informează AFP.
"Am lucrat la 'Megalopolis' în urmă cu 20 de ani. Am încercat cu adevărat, voiam să fac un film despre utopie, despre ceea ce înseamnă cu adevărat raiul pe pământ", a declarat celebrul cineast american într-o conferinţă de presă organizată la Lyon, unde a fost recompensat cu premiul Lumiere pentru întreaga carieră.
"Am un scenariu şi cred că el se apropie de ceea ce vreau să fac, cred că mă apropii pentru prima dată de scopul meu", a adăugat regizorul în vârstă de 80 de ani, care a abandonat acest proiect în urma atacurilor teroriste comise pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite.
"Aş spune că acesta este cel mai ambiţios film al meu, chiar mai ambiţios decât 'Apocalypse Now'", un film-cult al regizorului american despre Războiul din Vietnam, premiat cu Palme d'Or la Cannes în 1979.
"Cred că va costa mai mult decât 'Apocalypse Now'", un film al cărui buget a fost de 30 de milioane de dolari, a precizat cineastul.
"Aceasta este problema, pentru că este un film situat pe scala Marvel în ceea ce priveşte costurile de producţie. Trebuie să găsesc o soluţie pentru a îl realiza", a mai spus regizorul american.
El a precizat că lungmetrajul "Megalopolis", în care un arhitect încearcă să construiască o viziune utopică a oraşului New York, distrus de un cataclism, spune povestea "unui bărbat care are o viziune a viitorului" şi care vorbeşte despre "conflictul" dintre acea viziune şi "tradiţiile trecutului", conţinând în acelaşi timp "o poveste de dragoste".
"Am vrut întotdeauna să fac un film cu o mare poveste de dragoste, dar nu l-am făcut niciodată. Însă mi-ar plăcea să fac acest lucru înainte de a pleca din această lume", a adăugat Francis Ford Coppola.
Întrebat de jurnaliştii prezenţi la Festivalul Lumiere în legătură cu declaraţiile recente făcute de Martin Scorsese, care a spus că filmele cu supereroi, precum cele realizate de studioul Marvel, "nu reprezintă cinematografia", Francis Ford Coppola a declarat că Scorsese "are dreptate".
"Ne aşteptăm ca cinematografia să ne aducă ceva, o lămurire, o cunoaştere, o inspiraţie. Nu cred că vreun om reţine ceva util din faptul că vede mereu acelaşi film", a spus Francis Ford Coppola.
"Martin a fost amabil atunci când a spus că acele filme nu reprezintă cinematografia. El nu a spus că ele sunt demne de dispreţ, dar eu spun acest lucru", a adăugat regizorul american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News