CRIZA din UCRAINA va fi discutată între președintele francez, Francois Hollande, și omologul său rus, Vladimir Putin, în Franța.
Întâlnirea între Francois Hollande și Vladimir Putin va avea loc în 6 iunie, cu ocazia ceremoniilor de comemorare a debarcării aliaţilor în Normandia.
"L-am invitat pe Putin pentru 6 iunie" şi "vom avea discuţii", în special pe tema crizei ucrainene, a declarat Francois Hollande, la încheierea unui summit european desfăşurat la Bruxelles, scrie Mediafax. Președintele francez a declarat că şeful statului rus trebuie "să-l recunoască" pe noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, ales duminică, "şi să facă astfel încât să aibă loc o dezescaldare" a situaţiei din Ucraina.
VEZI și: Francois Hollande oferă imaginea zilei în Europa- FOTO
Prezenţa lui Vladimir Putin la ceremoniile din 6 iunie în Normandia (vestul Franţei) a fost confirmată la începutul lunii. Parisul a anunţat că îşi menţine invitaţia în pofida escaladării tensiunii între Rusia şi ţări din Occident.
Ceremoniile din Normandia vor avea loc a doua zi după desfăşurarea summitului G7 de la Bruxelles, organizat după decizia occidentalilor de a anula G8 de la Soci şi de a suspenda Moscova din acest grup din cauza alipirii Crimeei la Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu