Economistul Adrian Câciu a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care ar putea fi, pentru România, efectele presiunii pe francul elveţian, anunţată de Banca Naţională a Elveţiei.
"România poate fi afectată, dar şocul nu va fi la fel de mare ca în 2011. Ce se întâmplă cu francul este normal în timp de criză. Practic, dacă celelalte monede puternice, cum ar fi dolarul, euro şi yenul, vor fi tipărite masiv pentru a salva economiile, la francul elveţian situaţia este diferită. Pe timpul crizelor, francul a fost moneda în care a avut încredere, pentru că Banca Centrală a Elveţiei nu face tipărire de monede, deci este aproape de valoarea reală, motiv pentru care investitorii au încredere. Ca în 2010-2011, investitorii care au fost pe dolar sau euro se vor muta pentru o perioadă scurtă, pe care o apreciez la 6 luni, îşi mută focusul pe francul elveţian. Şi atunci se întâmplă contextul următor: fiind o cantitate de monedă limitată pe piaţă, oferta nu face faţă cererii şi creşte francul. Aşa s-a întâmplat şi în 2010-2011. Din fericire, faţă de acea perioadă, francul elveţian este monedă tranzacţionabilă faţă de euro. Atunci s-a liberalizat cursul, iar şocul a fost mare pentru noi, românii, mai ales.
Acum nu mai e acelaşi şoc. De altfel, creşterea de la începutul anului este de doar 4 la sută pentru franc, faţă de leu. În următoarele 6 luni, vor fi presiuni pe franc şi e posibil să crească în raport cu leul şi alte valute. Pe futures se arată o creştere de aproape 1,1 la sută în raport cu euro, dar Banca Elveţiană are mai multe instrumente despre care nu vorbeşte acum, dar pe care le-a folosit cu succes în 2011. Vorbim de schimburile valutare, de controlul strict al lichidităţii, dar şi de relaxarea lichidităţii la nivel internaţional. De asemenea, are şi avantajul păstrării dobânzii într-o marjă negativă. Elveţia nu vrea o monedă naţională puternică, pentru că ar avea o cădere economică. I-ar scădea exporturile dacă asta s-ar întâmpla.", a declarat Adrian Câciu în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Pentru români, eu recomand o negociere cu banca, chiar dacă există acea lege de reconversie a creditelor. Legea ar putea să ajute oarecum debitorii cu credite în franci elveţieni. Băncile au interes şi ele ca acele credite să fie transformate rapid în altă valută, inclusiv leu. Rămânerea într-o monedă volatilă, cum este francul, nu este avantajoasă nici pentru bănci, care ar putea rămâne cu credite neperformante.", a mai spus economistul.
VEZI ŞI Francul elveţian, sub presiune enormă. Măsuri IMPORTANTE luate de Banca Naţională
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu