Franks apreciază colaborarea între miniștrii români care vin și cei care pleacă

Aflat în ultima sa misiune la București, șeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, a apreciat, duminică,  faptul că există cooperare între membrii Cabinetului Mihai-Răzvan Ungureanu, aflaţi la finalul mandatului, şi cei ai Cabinetului premierului desemnat Victor Ponta, reprezentanții FMI fiind recunoscători tuturor pentru aceste discuții purtate împreună.

"După cum aţi spus, s-au făcut progrese excelente în discuţiile noastre. Şi aş spune că unul dintre lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este că a existat o cooperare între membrii Guvernului care pleacă şi cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru că ne arată că va fi o continuitate a angajamentelor României, cu privire la obligaţiile internaţionale, precum şi cu privire la programul de reforme şi de consolidare economică. Este foarte satisfăcător pentru noi să vedem cum miniştrii care pleacă şi cei care vin pot veni împreună să discute cu noi şi să aibă un angajament comun pentru ca România să rămână pe poziţii. Aşadar, suntem foarte recunoscători atât membrilor Guvernului care pleacă cât şi celor care vin pentru acest spirit al cooperării", a declarat Jeffrey Franks, în debutul întrevederii cu preşedintele Traian Băsescu, care s-a desfășurat, duminică, la Palatul Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel