Premierul francez Gabriel Attal a anunțat că a fost ridicat la maxim nivelul de amenințare teroristă.
Prim-ministrul Franței a anunțat că în urma unei întâlniri la Palatul Elysee din Paris în această seară, Franța a decis să ridice nivelul de amenințare teroristă, după atacul de vineri la sală de concerte de lângă Moscova, scrie Sky News.
„În urma atacului de la Moscova, consiliul de apărare și securitate a fost convocat de președinte la Palatul Elysee în această seară”, a scris Gabriel Attal.
„Ținând cont de asumarea atacului de către Statul Islamic și de amenințarea cu care se confruntă țara noastră, am decis să creștem nivelul de amenințare teroristă la cel mai mare posibil - atac de urgență”, a mai precizat premierul francez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu