Franţa anunță că îşi va ÎNCHIDE graniţele pentru statele din afara UE

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Franţa va interzice toate intrările şi ieşirile dinspre sau spre o ţară care nu face parte din UE.

Premierul francez Jean Castex a anunțat că Franţa va interzice toate intrările şi ieşirile dinspre sau spre o ţară care nu face parte din UE începând de duminică, la miezul nopţii, scrie EuroNews. Măsura vine pentru a limita răspândirea Covid-19 și pentru a evita introducerea unui nou lockdown.

″Orice intrare în Franţa şi orice ieşire de pe teritoriul nostru dinspre sau către o ţară din afara Uniunii Europene va fi interzisă, cu excepţia cazului în care există un motiv imperios, începând de duminică, la miezul nopţii″⁣, a declarat premierul francez la Palatul Elysée, la încheierea unei reuniuni a Consiliului Apărării.

Potrivit premierului francez, intrarea pe teritoriul Franței dintr-o țară care nu face parte din UE va fi posibilă doar în cazul ″unui motiv imperios″⁣. De asemenea, tot de duminică vor fi închise centrele comerciale nealimentare cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi, a precizat premierul francez Jean Castex. Franța a înregistrat vineri aproape 23.000 de noi infecții cu Sars-Cov-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel