Franța ar putea fi anchetată pentru complicitate la comiterea de crime împotriva civililor din Egipt

Sursa Foto YouTube France 24
Sursa Foto YouTube France 24

Mai multe ONG-uri au cerut ca Franța să fie anchetată cu privire la operațiunea de combatere a terorismului de la frontiera dintre Egipt și Libia care ar fi ajuns să bombardeze ”presupuși” contrabandiști.

Două ONG-uri internaționale le-au cerut procurorilor francezi și reprezentanților ONU să investigheze implicarea statului francez în Egipt, pentru comiterea de  crime împotriva umanității într-o operațiune militară secretă la granița dintre Egipt și Libia.

Informații din 2021 au indicat modul în care ofițerii francezi s-au plâns că li se cere să faciliteze atacurile aeriene egiptene, cu numele de cod Operațiunea Sirli, la granița dintre Egipt și Libia, chiar dacă scopul inițial de combatere a terorismului a fost subminat de armata egipteană pentru a elimina vehicule care conțineau nimic mai mult decât contrabandă. Se estimează că zeci de persoane au fost ucise sau rănite.

”Plângerea a fost depusă luni la procuratura națională anti-teroristă din Franța, în numele ONG-urilor din SUA, Egyptians Abroad for Democracy și Codepink”, a declarat avocatul Haydee Dijkstal pentru The Guardian.

ONG-urile doresc ca justiția franceză să investigheze complicitatea oficialilor francezi la comiterea de crime împotriva civililor, oferind asistență autorităților egiptene prin informații, supraveghere aeriană și informații. Plângerea susține că ”atacurile direcționate care au dus la uciderea și rănirea sistematică a civililor suspectați de contrabandă și care nu au legătură cu terorismul în deșertul egiptean occidental, constituie crime împotriva umanității”.

De asemenea, ONG-urile au transmis chestiunea celor trei raportori speciali ai ONU pentru ”a lua măsuri pentru a obține informații suplimentare despre atacurile vizate, inclusiv printr-o vizită în Egipt”.

 

Operațiunea Sirli

Operațiunea Sirli a fost o misiune de informații secretă, lansată de Franța în februarie 2016 pentru a securiza granița de 1.200 km a Egiptului cu Libia și pentru a preveni orice eventuală amenințare teroristă.

Acordul inițial, care a fost important pentru eforturile Franței de a consolida relațiile cu partenerul său de securitate Egiptul, a fost semnat de ministrul francez al Apărării de atunci, Jean-Yves Le Drian.

Potrivit documentelor confidențiale de apărare divulgate de Direcția de Informații Militare (DRM) franceză în 2021, forțele egiptene au schimbat misiunea inițială, astfel încât sute de vehicule au fost vizate de atacuri aeriene provocând nenumărate morți și răniți. 

Dezvăluirea inițială a documentelor a dus la o anchetă a Guvernului francez, dar ancheta internă s-a transformat într-o examinare a sursei scurgerii de informații și nu a ceea ce a dezvăluit în sine scurgerea. O încercare a deputaților de stânga din cadrul Adunării Naționale de a lansa o anchetă a politicienilor a căzut.

Ce arată documentele?

Documentele arată că soldații francezi trimiși în Egipt între 2016 și 2019 și-au alertat superiorii în patru ocazii diferite în serviciile de informații militare cu privire la îngrijorarea cu privire la atacurile aeriene împotriva civililor acuzați de contrabandă de droguri

Unul dintre e-mailurile scurse a spus că unitatea franceză ”rămîne foarte vigilentă, dar totuși îngrijorată de utilizarea informațiilor în scopuri de direcționare”. Un alt e-mail spunea că vehiculele au fost legate de ”contrabandă simplă de beduini”. Loviturile asupra sutelor de vehicule au fost efectuate de avioane F-16 egiptene.

Ministerul francez al Apărării a apărat misiunea Sirli și a clarificat că aceasta este ”supusă unui cadru clar și unor măsuri preventive stricte”.

Ce urmăresc ONG-urile?

Plângerea ONG-urilor speră în numirea unui magistrat pentru a investiga cazul, punând astfel capăt a ceea ce ONG-urile descriu drept ”impunitatea celor încă neidentificați, dar responsabili din Guvernul francez pentru ceea ce echivalează cu o infracțiune de tortură”.

Notele trimise de ONG-uri către raportorii ONU susțin că Egiptul a organizat atacuri asupra unor persoane care nu au legătură cu terorismul, încălcând drepturile omului iar pentru acest lucru este necesară o anchetă din partea Consiliului ONU pentru drepturile omului.

Dijikstal a spus că datele despre locație culese de francezi au dus la uciderea și rănirea a sute de oameni fără nici un recurs la proces, iar mai recent familiile lor au fost private de orice dreptate. ”În numele terorismului, au fost vizați oameni obișnuiți, cum ar fi fermierii de curmale”, mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel