Franța va autoriza protestele pro-palestiniene, însă în anumite condiții.
Conflictul din Orientul Mijlociu are efecte și asupra Europei, unde încă din 7 octombrie, ziua atacului grupării Hamas asupra Israelului, dar mai ales replica acestuia, a scos în stradă numeroși susținători pro-palestinieni.
Astfel, Consiliul de Stat al Franţei a autorizat miercuri interzicerea manifestaţiilor pro-palestiniene, dar a stabilit că deciziile în acest sens trebuie luate ”de la caz la caz” de către fiecare prefect, nu printr-o directivă generală a guvernului, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.
Cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei s-a pronunţat astfel faţă de o plângere înaintată de Comitetul de Acţiune Palestiniană, care a cerut anularea deciziei prin care Ministerul de Interne de la Paris a interzis pe 12 octombrie orice manifestaţie pro-palestiniană (în contextul conflictului armat dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas din Fâşia Gaza), invocând riscurile la adresa ordinii publice.
Consiliul de Stat a criticat redactarea ”puţin precisă” a dispoziţiei ministrului de interne francez Gérald Darmanin, dar a respins cererea de anulare a deciziei acestuia.
În schimb, judecătorii francezi au stabilit că numai prefecţii, şi nu Ministerul de Interne, au competenţa de a ”interzice manifestaţii de sprijin pentru Palestina care pot justifica, în mod direct sau indirect, acte teroriste precum cele comise în Israel pe 7 octombrie de membrii organizaţiei Hamas”.
Pe de altă parte, se arată în aceeaşi hotărâre, prefecţii ”nu pot interzice o manifestaţie pentru simplul motiv că protestul respectiv este în sprijinul populaţiei palestiniene”.
Amintim că la nivel mondial, de la începutul conflictului din Israel au avut loc o serie amplă de manifestări pro-palestiniene, iar marți, proteste violente au avut loc în multe orașe din țările musulmane din Orientul Mijlociu și nordul Africii, după ce Hezbollah a decretat ”Ziua Furiei”, ca răspuns la bombardarea spitalului din Gaza, în urma căruia au murit în jur de 500 de oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu