Franţa, Germania şi Italia vor primi 194 de migranţi salvaţi pe mare

Aproape 200 de migranţi salvaţi în urmă cu câteva zile de două nave umanitare în Mediterana vor fi primiţi de Franţa, Germania şi Italia, în conformitate cu un pre-acord de repartiţie încheiat între mai multe state europene în Malta, în septembrie, transmite AFP.

'Apreciem faptul că Franţa, Germania şi Italia au găsit în cele din urmă o soluţie pentru cei 104 migranţi de la bordul lui Ocean Viking şi ceilalţi 90 aflaţi pe Alan Kurdi', a transmis pe Twitter organizaţia neguvernamentală Medici fără frontiere (MSF). Ministerul de Interne de la Roma a precizat, într-un comunicat, că 70 dintre migranţii de la bordul navei Ocean Viking (a SOS Mediterranée şi MSF) vor fi primiţi de Franţa şi Germania 'pe baza pre-acordului încheiat în Malta', nava umanitară sub pavilion norvegian fiind autorizată să acosteze în portul Pozzallo, în extremitatea sudică a Siciliei.

Pe 18 octombrie, Ocean Viking i-a salvat pe ocupanţii unei bărci pneumatice aflat în dificultate la 50 de mile marine (93 km) de coastele libiene. Printre aceştia se aflau 41 de minori şi două femei însărcinate. Potrivit ONG-urilor menţionate, majoritatea migranţilor provin din Africa de Vest şi toţi 'au declarat că au fost victime sau martori ai unor violenţe fizice şi sexuale' pe parcursul călătoriei lor, Pe lângă Ocean Viking, organizaţia germană Sea-Eye a salvat sâmbătă 90 de migranţi, iar vasul său Alan Kurdi aştepta de asemenea un port 'sigur' pentru a acosta.

'Pre-acordul' convenit pe 23 septembrie la La Valletta, între Franţa, Germania, Italia şi Malta (ultimele două, aflate în prima linie a sosirilor de migranţi), trebuie să împiedice ca navele umanitare să mai rămână blocate pe mare timp de săptămâni, aşteptând ca una din ţări să accepte să le primească, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel