Franţa s-a situat constant în top 5 cei mai mari investitori străini direcţi din România, de la aderarea ţării noastre la UE, potrivit unei analize realizate de KeysFin.
Astfel, investiţiile companiilor franceze în România au crescut cu aproximativ 26% în ultimii 10 ani (perioada 2007-2017), ajungând la 4,7 miliarde de euro în 2017, conform metodologiei Băncii Naţionale a României (BNR).
Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Franţa a fost de aproximativ 14,4 miliarde de euro în 2017. Mai mult, dintre cele aproape 2.800 de companii care au acţionariat francez, există aproape 1.990 de companii cu o pondere franceză directă, majoritară (de peste 50%), potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanţelor Publice.
"Franţa a fost dintotdeauna unul dintre partenerii strategici ai României aşa că era normal ca această apropiere a celor două ţări să se regăsească şi în cifrele de business. Industria auto, comerţul şi intermedierile financiare au reprezentat motoarele acestei creşteri, iar în viitor estimăm că investiţiile franceze vor accelera în contextul în care companiile au deja exemple de bune practici pe plan local", a declarat Roxana Popescu, managing director al KeysFin, citată într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Principalele sectoare în care se fac investiţii franceze, în funcţie de cifra de afaceri, sunt: industria prelucrătoare (8 miliarde de euro; 56% din total), comerţ (4,1 miliarde de euro; 29% din total) şi intermedierile financiare (628 milioane euro; 4,4% din total).
Topul celor mai mari companii cu acţionariat direct, majoritar francez, după cifra de afaceri din 2018, este alcătuit din Automobile Dacia SA (5,3 miliarde de euro), Carrefour România (1,6 miliarde de euro) şi Renault Commercial Roumanie (877 milioane de euro).
"În cadrul Sezonului România-Franţa, CCIFER (Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Franceză - n.r.) a organizat un Forum economic franco-român care a reunit 300 de participanţi în jurul a 46 de CEO francezi şi români care au discutat despre principalele domenii economice în care antreprenorii francezi şi români colaborează. Una dintre concluziile forumului este că România nu mai este o ţară low-cost şi că economia românească face tranziţia către un model bazat pe valoare adăugată. Acest lucru este posibil şi datorită investiţiilor în tehnologie, în digitalizare, elemente ce contribuie la diferenţierea anumitor segmente economice-cheie', a declarat Adriana Record, Director Executiv CCIFER.
Valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre România şi Franţa a crescut cu 9,5% faţă de 2017 şi cu 63% faţă de anul aderării României la UE (2007), ajungând la peste 9 miliarde de euro în 2018, potrivit datelor Institutului National de Statistică.
Franţa este al treilea stat după valoarea exporturilor României (după Germania şi Italia), cu un avans de la aderare de aproape 112%, astfel că, în 2018, exporturile realizate către Hexagon au însumat 4,8 miliarde de euro. De cealaltă parte, importurile din Franţa au crescut şi ele cu aproape 30% faţă de 2007, la peste 4,2 miliarde de euro în 2018.
România a înregistrat în raport cu Franţa al doilea surplus comercial din 2018 (589 de milioane de euro) după Marea Britanie (1,13 miliarde de euro în 2018).
Companiile controlate de investitorii francezi au avut aproape 100.000 de angajaţi în 2017, iar cheltuielile cu personalul s-au ridicat la aproape 1,5 miliarde de euro. Costul mediu per angajat a fost de 15,2 mii de euro însă productivitatea medie per angajat a fost de circa 10 ori mai mare, ajungând la 144,4 mii de euro (un raport cost/productivitate de 10,5%) în 2017.
Când vine vorba de profit, clasamentul se schimbă, astfel că, în topul cele mai profitabile sectoare, pe primul loc se clasează intermedierile financiare, urmate de industria prelucrătoare şi comerţ, care împreună au generat în 2017 profituri nete de aproape 724 de milioane de euro (84,4% din total). Per total, profitul net însumat al companiilor cu acţionariat direct, majoritar francez, a fost de aproape 860 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu