'Marea dezbatere naţională', o strategie propusă de preşedintele Emmanuel Macron prin care francezii nemulţumiţi se pot implica în găsirea soluţiilor menite să ducă de dezamorsarea crizei 'vestelor galbene', începe marţi în Franţa şi se va încheia peste două luni, conform AFP.
Potrivit unor sondaje recente, între 32% şi 41% dintre francezii intervievaţi intenţionează să 'participe într-o manieră sau alta' la dezbatere, însă doar 29% dintre ei sunt optimişti cu privire la rezultatul acestei strategii avansate de Palatul Elysée. Susţinerea francezilor pentru mişcarea 'vestelor galbene', deşi în scădere, rămâne majoritară, notează AFP. Această dezbatere 'nu este un proces electoral şi nici un referendum', explică preşedintele Macron în scrisoarea sa deschisă către francezi, 'Lettre aux Français', în care detaliază liniile directoare după care se va desfăşura această consultare naţională. Temele de dezbatere sunt puterea de cumpărare, fiscalitatea, democraţia şi mediul, corespunzând principalelor nemulţumiri invocate de protestatarii francezi care s-au ridicat de la 17 noiembrie împotriva politicilor pe care le consideră nedrepte desfăşurate de statul francez.
Preşedintele Macron propune coagularea dezbaterii în jurul a 30 de întrebări şi trasează liniile roşii ale consultării populare, aşa cum este eliminarea impozitului pe profit, însă lasă deschisă uşa pentru o serie de reforme importante cum ar fi referendumul la iniţiativa cetăţenilor. Din dezbatere vor lipsi însă subiecte controversate precum avortul, pedeapsa cu moartea sau căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. Dezbaterea se va încheia la jumătatea lunii martie, iar deciziile luate în urma sa vor fi anunţate înainte de sfârşitul lunii aprilie. Doi miniştri, Emmanuelle Wargon (Tranziţie ecologică) şi Sébastien Lecornu (Colectivităţi regionale) vor fi însărcinaţi să animeze această dezbatere care va fi organizată la nivel local de primării. Marţi, preşedintele francez îşi va pune în aplicare ideea de dezbatere printr-o deplasare într-o mică localitate, Grand Bourgtheroulde (vest), alături de 600 de primari şi de aleşi locali din Normandia. El va face mai multe astfel de deplasări în cele două luni ale dezbaterii pentru a-i convinge pe francezi să nu rateze oportunitatea dialogului direct cu privire la ceea ce-i nemulţumeşte. 'Ideea este să ajungem peste tot, în toate colţurile ţării şi să nu uităm pe nimeni', a asigurat şi purtătorul de cuvânt al executivului francez, Benjamin Griveaux.
Aceasta este cea de-a doua tentativă a preşedintelui Macron de a tempera mânia manifestanţilor, rămaşi mobilizaţi, în pofida anunţării unui plan de 10 miliarde de euro pentru susţinerea puterii de cumpărare a categoriilor sociale mai modeste. Aflat cel mai jos în sondaje, Macron mizează mult pe această dezbatere, subliniau luni politologi şi editorialişti. Cu această adresare către francezi, şeful statului este de fapt candidat (...) la salvarea celor trei ani care îi mai rămân la Palatul Elysée, scrie Paul Quinio în cotidianul Liberation (stânga) . Exerciţiul este cu atât mai periculos cu cât starea de spirit a ţării este mai mult decât irascibilă, a adăugat el. Consultarea a fost contestată chiar înainte de a fi lansată. Numeroase veste galbene îi neagă orice legitimitate, afirmând că adevărata dezbatere este acum în stradă. Ei şi-au arătat sâmbătă fermitatea defilând în număr mai mare - 84.000 - în toată Franţa, faţă de 50.000 săptămâna precedentă, potrivit Ministerului de Interne.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News