Franța a decis să interzică protestele pro-palestiniene, deoarece se consideră că acestea "pot cauza perturbări ale ordinii publice", a declarat joi ministrul de Interne, Gerald Darmanin, într-o scrisoare adresată prefecților din întreaga țară, scrie Reuters.
Mai devreme în această săptămână, Hamas a îndemnat la proteste în întreaga lume musulmană, în semn de susținere pentru palestinieni, în contextul conflictului sângeros dintre mișcarea islamistă și Israel.
Și Viena a interzis, ieri, o manifestație pro-palestiniană care era programată să aibă loc în același timp cu un eveniment pro-israelian, în urma atacului de sâmbătă comis de Hamas. Motivul invocat a fost menționarea frazei "de la râu la mare" în invitații și caracterizarea acesteia ca un apel la violență, transmite Reuters.
Șeful poliției orașului, Gerhard Puerstl, a susținut o conferință de presă cu doar câteva ore înainte ca manifestația să înceapă, la ora 19:00 (1700 GMT) în piața de lângă catedrala din centrul orașului.
Protestul, despre care organizatorii au informat poliția că va aduna aproximativ 200-250 de participanți, trebuia să înceapă la 30 de minute după un eveniment memorial organizat în apropiere pentru victimele și persoanele dispărute în urma atacului de sâmbătă, în care Israel afirmă că au fost uciși peste 1.200 de oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu