Franţa îşi va adapta legislaţia privind libera circulaţie, pentru a evita sancţiuni din cauza romilor

tigani la paris
tigani la paris

Franţa îşi va adapta legislaţia naţională în ceea ce priveşte libera circulaţie, pentru a evita vreo sancţiune din partea Bruxellesului pentru nerespectarea legislaţiei Uniunii Europene, din cauza expulzării romilor, a anunţat marţi seara ministrul Imigraţiei, Eric Besson.

"Având în vedere că ea (Comisia Europeană) are îndoieli cu privire la transpunerea Directivei 2004/38 (privind libera circulaţie a cetăţenilor UE), vom adapta legislaţia noastră pentru a ţine cont de remarcile acesteia", a declarat Besson pentru postul Public Senat, citat de Medifax.

"Nu trebuie să supralicităm diferendul pe care-l avem", deoarece, "în fapt, Franţa o aplică, pentru că principiile generale de drept ne conduc, spre exemplu, la tratamentul individual al persoanelor", a adăugat ministrul.

Besson s-a declarat "foarte încrezător şi senin asupra finalului dialogului" cu Bruxelles-ul. "Vom furniza toate dovezile, toate garanţiile necesare (pentru a demonstra) că în august a existat un tratament individual", în timpul repatrierilor romilor în România şi Bulgaria.

Comisia a hotărât, la sfârşitul lui septembrie, să angajeze, la jumătatea lui octombrie, o procedură contra Franţei pentru nerespectarea legislaţiei Uniunii, din cauza expulzării romilor, în lipsa unor garanţii, şi i-a solicitat să demonstreze că aceste acţiuni nu au fost discriminatorii.

Citeşte şi:

Viaţă de ţigan, la Paris – GALERIE FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel