Franța nu se opune aderării României și Bulgariei la Schengen

schengen
schengen

Surse diplomatice franceze au declarat, joi dimineaţă pentru RFI, că Franţa încearcă să găsească o soluţie de mediere între punctele de vedere exprimate la Consiliul JAI, privind aderarea României şi Bulgariei la spațiul Schengen, dezmințind, totodată, acuzațiile potrivit cărora Parisul s-ar opune ca cele două state să intre în zona de liberă circulație.  

"Nu este uşor, dar sperăm să ajungem la un compromis", au declarat pentru RFI sursele citate, după ce, miercuri seară, o publicaţie austriacă anunţase că Franţa s-ar număra şi ea printre ţările care s-ar opune aderării României la Schengen, alături de Germania şi Finlanda.

Conform surselor comunitare citate de site-ul publicaţiei austriece Osterreich, Franţa, Germania şi Olanda sunt nemulţumite de eforturile insuficiente pentru combaterea corupţiei în România şi Bulgaria.

Potrivit cotidianului, Austria nu se opune admiterii celor două state în Spaţiul Schengen, dar ar prefera o aderare în etape.

Finlanda a anunţat miercuri dimineaţă că va bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, conform postului public de televiziune YLE. Germania făcuse anterior un anunţ similar.

Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care se va desfăşura joi şi vineri, nu va lua nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, din cauza opoziţiei mai multor state membre, potrivit unui oficial din cadrul Preşedinţiei irlandeze a UE. "Nu va exista niciun vot şi nicio decizie", a comunicat preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel