Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a anunţat marţi o nouă extindere a vaccinărilor împotriva COVID-19 în urma criticilor care au vizat lentoarea cu care a început această campanie în Franţa, informează AFP.
Guvernul de la Paris le va permite "în zilele următoare" francezilor care doresc să fie vaccinaţi să se înscrie pentru o programare în vederea vaccinării, a precizat ministrul Olivier Veran pentru postul radiofonic RTL.
Această înscriere se va face "pe internet, prin telefon, fără îndoială, şi, de ce nu, prin aplicaţia TousAntiCovid", a adăugat el.
"Înainte de sfârşitul lunii ianuarie, vom autoriza vaccinarea persoanelor cu vârste de peste 75 de ani şi care nu trăiesc în aziluri, care locuiesc în oraşe, în casele lor", a detaliat Olivier Veran, care doreşte "să amplifice, să accelereze şi să simplifice" această campanie.
"Asta înseamnă 5 milioane de persoane", a precizat ministrul francez al Sănătăţii. El a anunţat, de asemenea, extinderea către pompieri şi asistenţi medicali la domiciliu cu vârste de peste 50 de ani a acestei campanii de vaccinare, care, în prezent, este rezervată rezidenţilor din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice (EPHAD) şi angajaţilor din sectorul medical cu vârste de peste 50 de ani, potrivit Agerpres.
O polemică a apărut în ultimele zile în Franţa din cauza începutului foarte lent al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, într-o ţară în care noul coronavirus a făcut deja peste 65.000 de victime.
"Am depăşit 2.000 de vaccinări ieri, iar până joi acest număr va creşte într-o manieră foarte consistentă, va fi o creştere ce va urma o curbă exponenţială", a declarat ministrul francez al Sănătăţii.
Cifra de 2.000 de persoane vaccinate este cu mult mai mică decât cele raportate în anumite state din Occident: peste 200.000 de vaccinări au fost înregistrate în Germania şi aproximativ 1 milion în Marea Britanie.
"Voi amplifica, de asemenea, comenzile la nivel european pentru vaccinuri, pentru a putea să creştem ritmul şi intensitatea livrărilor pentru Franţa şi Europa", a continuat Olivier Veran.
"Astăzi, avem un ritm de livrare de 500.000 de doze pe săptămână de la Pfizer. Vom avea în curând, dacă va fi validat miercuri de către EMA (Agenţia Europeană pentru Medicamente, n.r.), şi 500.000 de doze pe lună de la Moderna", a adăugat el.
Potrivit ministrului francez, 100 de centre de vaccinare amenajate în oraşe, "în plus faţă de spitale", vor fi create în această săptămână, 300 de centre săptămâna viitoare şi între 500 şi 600 până la sfârşitul lunii ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu