Franţa se aliază cu 10 state membre UE, inclusiv România, în apărarea energiei nucleare

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

11 state membre ale UE, printre care şi România, în frunte cu Franţa, au anunţat marţi o consolidare a cooperării lor în domeniul energiei nucleare, cu scopul dezvoltării unor ”noi proiecte” şi au evidențiat rolul acesteia în decarbonatarea economiei, relatează AFP. 

”Energia nucleară este unul dintre numeroasele instrumente care ne permit să ne atingem obiectivele în lupta împotriva modificărilor climatice, să producem energie de bază şi să garantăm siguranţa aprovizionării”, transmit ţările într-o ”Declaraţie comună” semnată în marja unei reuniuni a miniştrilor Energiei din UE, la Stockholm.

Cele 11 state UE: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Finlanda, Franţa, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria sunt de acord să susţină ”noi proiecte” nucleare, având la bază ”tehnologii inovatoare” şi ”exploatrea centralelor existente”.

România a anunțat oficial că dorește să construiască două noi reactoare la Centrala de la Cernavodă și să instaleze reactoare modulare mici la Doicești, Dâmbovița.

În Declaraţie se prevăd proiecte comune de formare, ”posibilităţi de cooperare ştiinţifică sporită” şi schimburi ale ”celor mai bine practici în (domeniul) securităţii”.

”Alte ţări” nesemnatare ale Declaraţiei, printre care Italia şi ţările baltice şi-au ”manifestat interesul să intre în cerc, în ciuda faptului că nu sunt parte a unei explotări nucleare”, a declarat după reuniune ministrul francez al Tranziţiei Ecologice Agnès Pannier-Runacher.

Grupuri de lucru între semnatari urmeză să fie înfiinţate până la următorul Comsiliu al Energiei, prevăzut la sfârşitul lunii martie.

Cele 11 ţări semnatare susţineau, la sfârşitul anului 2021, recunoaşterea caracterului ”durabil” al energiei nucleare în ”taxonomia” UE, o etichetare verde care permite facilitarea anumitor investiţii. Ele au obţinut câştig de cauză în textul adoptat la mijlocul anului 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel