Franţa consideră că este încă prematură ridicarea MCV pentru România şi Bulgaria, relevă un raport al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez pe tema situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană.
În capitolul dedicat României și Bulgariei, se menționează că în momentul aderării la UE, cele două țări ”aveau încă deficiențe în ceea ce privește reformele sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, precum și cu privire la criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei”, deficiențe care ar fi putut împiedica aplicarea eficientă a legislației, politicilor și programelor UE.
Raportul aminteşte că MCV a fost conceput ca un mecanism provizoriu, care ar fi urmat să expire odată ce cele şase criterii de referinţă pentru Bulgaria şi cele patru criterii de referinţă pentru România ar fi fost îndeplinite într-o manieră satisfăcătoare.
România ar putea scăpa de MCV la finalul lui 2021. Anunţul lui Florin Cîţu: „Nu va fi ușor, dar este inevitabil”
Dacă este general admis că, fără MCV, voinţa politică a guvernelor de a pune în operă reformele nu ar fi fost aceeaşi, România şi Bulgaria nu au progresat în acelaşi ritm şi nici într-o maniieră lineară.
De asemenea, documentul precizează că, în cazul Bulgariei, concluzia Comisiei Europene a fost că progresele realizate în contextul MCV sunt suficiente pentru a fi considerate în conformitate cu angajamentele asumate de Bulgaria în momentul aderării, recomandând încheierea MCV. În cazul României, aprecierile au fost mai puţin pozitive, Comisia remarcând că dinamica reformei a dispărut în cursul lui 2017 şi că instutţiile importante trebuie să facă împreună dovada ataşamentului puternic faţă de independenţa justiţiei şi faţă de lupta anticorupţie, subliniind că ”este imperativ ca aceste recomandări să fie apllicate dacă se doreşte ca procesul de reformă să fie reluat şi să se avanseze către ridicarea MCV” .
”Franţa consideră încă prematură ridicarea MCV, inclusiv pentru Bulgaria”, se arată în document.
Un comunicat transmis în 23 martie de Ministerul Justiţiei, după o discuţie a ministrului Stelian Ion cu experţi ai Comisiei Europene, menţiona că aceştia au apreciat că ”există premisele ca monitorizarea MCV să se finalizeze”.
”Apreciem cooperarea cu instituţiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia, la nivelul Uniunii Europene. În funcţie de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene, citaţi în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News