Senatul francez a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19

Senatul francez a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19 / Foto: Pixabay
Senatul francez a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19 / Foto: Pixabay

Senatul Franţei a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters.

Măsurile au fost propuse de guvern pentru a combate valul al cincilea al epidemiei, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron la adresa nevaccinaţilor. Senatul a aprobat noile restricţii şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă. Legislaţia fusese deja aprobată de Adunarea Naţională în cursul acestei luni.

Reguli mai stricte dacă numărul pacienților cu Covid în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000

Senatorii au dat undă verde prevederilor ce impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.

Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

Pe viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor fi eligibili pentru un paşaport de vaccinare, ce permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente. Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de 18 ani şi peste.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare. Cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.

Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor

Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în responsabilitatea poliţiei. Numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum dominantă.

Miercuri au fost raportate aproape 361.719 de cazuri noi şi 246 de decese în spitale. Profesorii francezi vor participa joi la un protest în masă faţă de ceea ce ei acuză a fi un eşec al guvernului de a adopta o politică antiepidemică coerentă în şcoli. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel