Soarta Uniunii Europene (UE) depinde de menţinerea euro, iar uniunea politică şi economică ar fi în pericol dacă moneda comună ar fi desfiinţată de criza datoriilor suverane, a declarat, duminică, ministrul francez de Externe, Alain Juppe.
Franţa şi Germania sunt decise să împiedice o astfel de situaţie, a spus Juppe în timpul unei vizite în Australia, informează Realitatea.
"În mod cert nu putem permite destrămarea euro, pentru că aşa ceva s-ar extinde la toată Europa. Moneda unică nu poate funcţiona în mod real dacă nu există o forţă europeană şi un guvern european în jurul zonei euro", a afirmat el.
Germania şi Franţa, cele mai puternice economii europene, fac eforturi să prezinte un front comun pentru a susţine încrederea în zona euro, din cauza nemulţumirii tot mai mari a populaţiei în privinţa susţinerii statelor mai slabe.
Bursele s-au prăbuşit vineri, în urma anunţării demisiei unui membru german al consiliului executiv al Băncii Centrale Europene. Sâmbătă, un partid aflat în coaliţia de guvernare din Germania a cerut ca statele supraîndatorate să fie ameninţate cu excluderea din zona euro.
Grecia, ţara europeană cel mai puternic afectată de criza datoriilor, trebuie să-şi respecte angajamentele de a-şi pune finanţele pe o cale sustenabilă pentru a obţine următoarea tranşă a pachetului de ajutor financiar extern în valoare de 110 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News