Premierul francez, Elisabeth Borne, a anunțat marți că Franța va crește vârsta la care persoanele vor ieși la pensie.
Guvernul francez va înainta un proiect de lege menit să ridice vârsta obișnuită de pensionare de la 62 de ani cât este în prezent, la 64 de ani până în 2030, a declarat marți premierul francez, Elisabeth Borne, în timp ce și-a prezentat planurile de reformă în timpul unei conferințe de presă, potrivit Reuters.
”Sunt foarte conștientă că schimbarea sistemului nostru de pensii ridică întrebări și temeri în rândul poporului francez”, a spus Borne, adăugând că acum este sarcina guvernului de a aduna sprijinul public pentru reformă.
Reformarea sistemului de pensii al Franței a fost una dintre promisiunile-cheie făcute de președintele Emmanuel Macron când a fost ales pentru prima dată în 2017. Este posibil ca această mișcare să declanșeze o rezistență acerbă din partea sindicatelor din Franța și a blocului de opoziție de stânga.
Altfel spus cu cât o persoană este mai longevivă cu atât va trebui să iasă la pensie mai târziu. În prezent, speranța de viață la naștere depășește 80 de ani în două treimi dintre statele UE. În România, Bulgaria și Lituania, rămâne în jur de 75 de ani, cele trei țări fiind la coada clasamentului european, informează Panorama.
Nu este o noutate faptul că Europa se confruntă cu o rată accelerată de îmbătrânire a populației. Din această cauză, în ultimii ani au crescut îngrijorările cu privire la sustenabilitatea sistemelor publice de pensii publice și capacitatea statului de a asigura venituri adecvate după ieșirea din câmpul muncii.
Cum pensiile de stat reprezintă principala formă de susținere pentru europenii în vârstă, inclusiv pentru români, nu este de mirare că una dintre soluțiile pe care le iau în calcul guvernele este pensionarea la o vârstă cât mai înaintată.
În România, bărbații pot ieși la pensie la 65 de ani, iar femeile la 63 de ani. În 2023, de exemplu, femeile se pot pensiona la 62 de ani sau la 62 de ani și o lună.
Atât bărbații cât și femeile pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare dacă au lucrat în condiții grele. Femeile mai au posibilitatea să aleagă să lucreze până la vârsta de 65 de ani, însă cele care optează pentru acest lucru nu se mai pot răzgândi ulterior, conform legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News