Fratele lui Kim Jong Un, 100 000 de euro în rucsac

Fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-Un transporta bani lichizi în valoare de 100.000 de dolari în rucsacul său în momentul în care a fost asasinat pe aeroportul internațional din Kuala Lumpur.

Indonezianca Siti Aishah (25 de ani) și vietnameza Doan Thi Huong (28 de ani) sunt acuzate de uciderea lui Kim Jong-Nam după ce i-au întins acestuia pe față VX — o substanță chimică extrem de toxică interzisă de SUA — pe aeroportul din Kuala Lumpur, la 13 februarie.

Cei 100.000 de dolari se află în prezent la biroul poliției din districtul Sepang, ce are jurisdicție asupra locului crimei, a explicat Wan Azirul Nizam.

El a menționat că a intrat în posesia pardesiului, rucsacului și ceasului victimei și a predat aceste obiecte experților pentru analiza chimică, dar că ulterior i s-a transmis de către autoritățile de anchetă că obiectele trebuie să fie predate reprezentanților ambasadei Coreei de Nord la Kuala Lumpur.

Nu știu de ce mi s-a dat acest ordin, dar l-am urmat, a adăugat Wan Azirul Nizam.

Siti Aishah și Doan Thi Huong, acuzate de uciderea lui Kim Jong-Nam, riscă pedeapsa cu moartea dacă vor fi găsite vinovate. Acuzatele au declarat în mod repetat că au fost înșelate pentru a comite atacul, despre care credeau că era o glumă de televiziune. Ambele femei au pledat nevinovat pe 2 octombrie în fața instanței, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel