Fratele mai tânăr al premierului britanic Boris Johnson, Jo Johnson, a demisionat joi din funcţiile de secretar de stat şi de parlamentar, invocând un conflict între loialitatea familială şi interesul naţional, relatează Reuters şi dpa.
"A fost o onoare pentru mine să reprezint Orpington (circumscripţie din sud-estul Angliei) timp de 9 ani şi să activez ca ministru sub trei prim-miniştri", a postat pe Twitter conservatorul pro-UE Jo Johnson, în vârstă de 47 de ani.
"În ultimele săptămâni am fost împărţit între loialitatea familială şi interesul naţional - este o tensiune insurmontabilă şi a venit timpul ca alţii să preia rolurile mele ca parlamentar şi ministru", a mai scris el, folosind hashtag-ul #overandout.
Jo Johnson a susţinut guvernul condus de fratele său votând miercuri împotriva legii care opreşte un Brexit fără acord cu excepţia situaţiei în care acesta este aprobat de parlament, dar şi în favoarea solicitării fratelui său Boris de a convoca alegeri anticipate, aceasta din urmă neîntrunind numărul de voturi necesar.
Colegul său conservator pro-UE David Gauke i-a răspuns că mulţi parlamentari "au trebuit să se lupte cu loialităţi împărţite în ultimele săptămâni."
"Niciunul mai mult ca Jo. Este o pierdere mare pentru parlament, guvern şi Partidul Conservator", a postat Gauke pe Twitter.
Gauke s-a alăturat în această săptămână partidelor de opoziţie votând pentru blocarea retragerii Marii Britanii din UE fără acord la 31 octombrie.
El a spus că conservatorii l-au informat miercuri că a primit interdicţie de a mai fi selectat drept candidat parlamentar pentru partid, după ce s-a opus guvernului într-un vot cheie de marţi.
Ian Murray, un parlamentar al Partidului Laburist de opoziţie, a declarat că demisia mai tânărului Johnson este "devastatoare". "Până şi fratele lui Boris Johnson ştie că nu se poate avea încredere în el să ia decizii de interes naţional", a postat el pe Twitter.
Jo Johnson a militat pentru rămânerea ţării în UE înainte de referendumul din 2016 şi a susţinut apelurile la organizarea unui al doilea referendum.
Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, s-a angajat să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord de ieşire.
În pofida divergenţelor lor asupra Brexitului, Jo Johnson a primit un post de secretar de stat în noul cabinet după ce fratele său a devenit prim-ministru, la sfârşitul lui iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu