Magistrații de la Tribunalul București au decis astăzi prelungirea măsurii arestului preventiv pe numele fraților Godei, implicați direct în cazul azilelor groazei.
Frații Ștefan și Daniel Godei sunt acuzați că au condus o întreagă rețea infracțională în cazul a trei azile.
Ștefan Godei a primit în doar 2 ani de la direcțiile de asistență socială București și Ilfov 3,7 milioane de lei. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpatul cheltuia cei mai mulți dintre banii pe care îi încasa la petreceri în cluburi de lux, pe droguri, alcool și prostituate, iar alte fonduri erau investite în afaceri imobiliare.
Mai mult, el ar fi făcut un credit bancar de 20.000 de euro în această vară, bani pe care a putut să îi acceseze doar prin garantarea unor contracte și a unor bunuri pe care le avea.
Amintim faptul că pe data de 4 iulie au fost făcute 31 de percheziții în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş. Astfel au ieșit la iveală neregulile grave petrecute în cămine ale groazei.
În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News