România furnizează electricitate și gaze naturale Republicii Moldova, dar numai după acoperirea necesarului propriu, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Citește și: Aurora boreală, vizibilă pe cerul României: Iată unde poți vedea spectacolul unic în această noapte /foto
Ministrul a subliniat că exporturile se fac pe baze comerciale, în condițiile legii, și a combătut ceea ce a numit „propaganda toxică” legată de acest subiect.
Situația energetică din Republica Moldova s-a complicat după ce, la 31 decembrie 2024, a expirat acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul de gaze. Centrala de la Cuciurgan, care asigura cea mai mare parte a energiei Republicii Moldova, funcționa exclusiv cu gaze rusești, iar oprirea tranzitului a generat un deficit de aproximativ 600 MW pentru acoperirea consumului.
„Astăzi este și prima zi în care gazul rusesc nu mai tranzitează Ucraina. Rusia a folosit energia ca armă de șantaj timp de decenii, amenințând mereu cu ‘închiderea robinetului’. Și continuă să facă asta. Cei care visează la ‘gazul ieftin’ rusesc să țină cont că libertatea nu are preț. Iar fără independență energetică nu poate exista nici libertatea, nici securitatea unei țări”, a declarat Burduja pe pagina sa de Facebook.
În sectorul energiei electrice, România a luat măsuri pentru a sprijini Moldova:
În sectorul gazelor naturale, România poate acoperi integral necesarul Moldovei prin interconectorul Iași-Ungheni, care are o capacitate de export de 6,1 milioane metri cubi pe zi. Moldova dispune, de asemenea, de stocuri comerciale și de urgență de peste 70 de milioane de metri cubi în depozitele din România.
„Pentru a combate propaganda toxică, precizez:
Mesajul României este clar: frații în veci vor fi frați. Menirea noastră este de a fi împreună și împreună cu Europa. Și așa va fi”, a concluzionat ministrul Energiei.
România se află într-o situație avantajoasă datorită producției excedentare de energie. Miercuri, la ora 20:00, Transelectrica raporta exporturi de 245 MW către Republica Moldova, în contextul unui surplus total de 500 MW. Energia eoliană a reprezentat aproape 30% din consumul național în aceeași perioadă.
Pe segmentul gazelor, România a exportat miercuri 4,9 milioane de metri cubi către Republica Moldova și 2 milioane de metri cubi către Ungaria, consumul intern fiind de 41,3 milioane de metri cubi, sub media obișnuită pentru o zi de iarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News