Fred şi Andreas Pereira pot suplini absenţa lui Pogba, crede Solskjaer

Publicitate

Fred şi Andreas Pereira pot suplini absenţa lui Paul Pogba la mijlocul terenului, a estimat antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer, citat de BBC.

Pogba, campion mondial anul trecut cu naţionala Franţei, nu a mai jucat de pe 30 septembrie din cauza unei accidentări la gleznă şi sunt şanse mici ca el să fie apt de joc mai devreme de luna decembrie.

"Fred şi Andreas vor fi importanţi pentru noi. Fred va juca probabil un timp pe postul lui Paul", a declarat Solskjaer înaintea meciului de miercuri cu Chelsea din Cupa Ligii engleze. În opinia tehnicianului, "Andreas a crescut în ultimele meciuri".

Brazilienii Fred şi Pereira au fost titulari în ultimele trei meciuri de campionat, care au adus o înfrângere cu Newcastle United, un egal cu Liverpool şi o victorie Norwich City.

"Nu are rost să vorbim despre cel care va lipsi multă vreme, fiindcă nu va reveni pe gazon şi nu ne va ajuta până când nu e refăcut", a spus Solskjaer despre Pogba, pe care l-a numit"sclipitor".

United este pe poziţia a 7-a a clasamentului, cu 13 puncte după 10 etape.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel