Freshful estimează că, în acest sezon, se vor comanda aproximativ 25.000 de kilograme de cireșe și 50.000 de kilograme de căpșune. Coșul mediu de legume și fructe este de 59 de lei pe comandă și 180 de lei pe lună. Oferta a fost completată cu noi arome în bucătăria românilor: plantele aromatice, precum roinița și salvia.
Deși sezonul căpșunelor și al cireșelor este abia la început, Freshful, primul hypermarket 100% online, a livrat deja peste 4.000 de kilograme de cireșe și peste 11.200 de kilograme de căpșune către clienți. Pentru a face față cererii în creștere constantă, stocurile sunt reînnoite de până la 6 ori pe săptămână și ajung la clienți uneori chiar în ziua în care sunt aduse în depozit.
Estimările pentru acest sezon indică faptul că vor fi comandate aproximativ 25.000 de kilograme de cireșe și de două ori mai multe căpșune. Legumele și fructele Din Grădină și Din Livadă provin de la producători locali atent selecționați și au gust și aromă deosebite datorită soiurilor și metodelor de producție folosite.
„Deși vara nu s-a instalat încă, în termeni de cantități de legume și fructe sezoniere comandate, se poate observa deja un trend ascendent, încurajat și de scăderea prețului mediu de vânzare. Vedem și că fructele și legumele românești sunt mai ieftine în această perioadă cu până la 15% comparativ cu cele care provin din import. Pentru a putea pune pe rafturile noastre digitale cât mai multe produse românești, colaborăm cu producători locali care pot asigura un lanț scurt de aprovizionare din diverse regiuni. Această strategie nu doar că ne ajută să asigurăm prospețimea produselor, dar reduce și amprenta de carbon produsă în momentul transportului,” a declarat Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG.
Freshful colaborează cu aproximativ 10 producători locali pe un lanț scurt de aprovizionare, adică aceștia se află la mai puțin de 170 de kilometri de depozitul frigorific al Freshful din Ștefănești. Cireșele provin din localitățile precum Sultana, Chiselet, Nicorești, Râmnicu Sărat, Afumați și Lacul Rezii. În ceea ce privește căpșunele, acestea sunt culese din Săhăteni, Chiselet, Sultana și Dumbrava.
În oferta Din Grădină și Din Livadă vor intra și alte produse de sezon, printre care se numără și pepenele galben „ananas”, prunele, diferite soiuri de pere, piersici, nectarine și gutui. În medie suma cheltuită de clienții Freshful în categoria legume și fructe pe comandă este de 59 de lei, iar pe lună de aproximativ 180 de lei.
Noi arome în bucătăria românilor
Oferta Din Grădină Freshful a fost diversificată cu alte sortimente de plante aromatice, precum roinița și salvia. Clienții au comandat deja peste 100 de legături de roiniță și 75 de unități de salvie. Nu doar gusturile noi au fost la mare căutare pe Freshful, 300 de kilograme de roșii cherry Din Grădină Eco au fost comandate de clienți, în timp ce cantitatea de castraveți cornichon, din aceeași categorie, livrată a fost de aproximativ 5.700 de kilograme.
Limonada cu căpșune: cea mai comandată rețetă cu fructe de sezon
Clienți au arătat un interes crescut pentru rețetele cu fructe de sezon. Dintre acestea, limonada cu căpșune este rețeta cu cele mai multe vizualizări și achiziții în ultima perioadă. În timp ce, în secțiunea Rețete de primăvară, cea mai accesată și comandată rețetă este omleta cu spanac și brânză feta, urmată de salata de primăvară și sparanghel cu unt la tigaie.
Freshful asigură condiții optime de transport pentru toate produsele sale datorită celor trei compartimente cu temperaturi diferite din vehiculele de livrare. Iar legumele și fructele își păstrează prospețimea pentru mai mult timp.
Despre Freshful by eMAG
Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hypermarket 100% online din România, și oferă clienților săi o gamă variată de peste 18.000 de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali. Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp, cu un serviciu de livrare, în aceeași zi sau programată, a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate și mezeluri, la produse congelate, băuturi și articole de uz casnic.
Clienții Freshful pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO, pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Freshful livrează din depozitul propriu cu temperatură controlată, folosind mașini frigorifice, până la ușa clientului, 7 zile din 7.
În primii 2 ani de activitate, Freshful by eMAG a livrat peste 1,1 milioane de comenzi cu ajutorul a 400 de livratori. 3 din 4 clienți Freshful by eMAG sunt abonați ai serviciului Genius, beneficiind de livrări gratuite în funcție de valoarea comenzii și de reduceri exclusive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News