Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a omologat în ședința sa de luni clasamentul Ligii I, ediția 2016-2017, cu FC Viitorul campioană conform unor surse din cadrul FRF.
Unsprezece din cei doisprezece membri ai Comitetului Executiv au votat pentru omologarea clasamentului, singurul care s-a abținut fiind Auraș Brașoveanu, reprezentant al cluburilor din Liga a II-a. De la ședința de luni au lipsit cei doi reprezentanți ai cluburilor din Liga I, Florin Prunea și Valeriu Argăseală.
În aceste condiții, gruparea FCSB se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) unde speră să câștige titlul la masa verde în baza unor neclarități din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) privind departajarea a două echipe în caz de egalitate la puncte. TAS trebuie să soluționeze cazul FCSB versus FRF-LPF-FC Viitorul până în 14 iulie, dată când UEFA va organiza tragerea la sorți a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Reprezentanții FCSB doreau omologarea clasamentului play-off-ului în ședința Comitetului Executiv din 26 mai, pentru a avea mai mult timp să pregătească acțiunea la TAS, însă forul de conducere al FRF a respins solicitarea pentru a aștepta încheierea ultimului meci al ediției 2016-2017 a Ligii I, ASA Târgu Mureș — CSM Poli Iași, scor 1-1, din cadrul ultimei etape a play-out-ului.
Echipa FCSB a pierdut titlul de campioană în ediția 2016-2017 a Ligii I în fața echipei FC Viitorul Constanța. FC Viitorul a încheiat cu același număr de puncte în clasament ca FCSB, 44, dar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe din play-off, echipa lui Hagi câștigând cu 3-1 pe teren propriu și remizând la București, 1-1, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu