FRF a lansat Academia Națională de Fotbal (ANF). Mesaj de susţinere de la Arsene Wenger

Federația Română de Fotbal a lansat Academia Națională de Fotbal (ANF), care își propune să devină cel mai important furnizor de programe educaționale în sport din România, oferind un model organizațional pentru sportul românesc.

Evenimentul de lansare al ANF a reunit personalități care și-au pus amprenta pe educația sportivă atât la nivel național, cât și internațional. În deschiderea evenimentului, Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal, a prezentat planul de creștere a nivelului educației sportive din România și viziunea Academiei Naționale de Fotbal.

Răzvan Burleanu: ”Educația este o direcție cheie în jurul căreia ne vom concentra atenția și investițiile în anii următori. Prin lansarea Academiei Naționale de Fotbal ne dorim să contribuim la implementarea în România a viziunii asupra educației sportive a viitorului, iar Academia va juca un rol important în transpunerea acestei viziuni în pregătirea tuturor profesioniștilor din spatele echipelor de fotbal.”

Academia by FRF – cursuri pentru sportivi, specialiști și viitorii lideri din fotbal

Prin Academia Națională de Fotbal și platforma de e-learning Academia by FRF, Federația Română de Fotbal își propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor și specialiștilor care lucrează direct cu aceștia, cât și profesioniștilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operațiuni, transmite FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel