Federaţia Română de Fotbal n-ar avea nimic împotrivă dacă berea ar fi reintrodusă pe stadioane.
FRF vrea consumul de bere pe stadioanele din România. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă că și-ar dori ca legislația să permită consumul de bere pe stadioanele din țară.
O lege din 1991 prevede interzicerea consumului de alcool pe stadioane și la evenimente organizate cu scop de recreere sau în cadrul spectacolelor cultural-artistice, chiar şi în aer liber. De atunci, legea a fost reinterpretată şi adaptată în 2019, astfel că berea poate fi servită doar în pahare din plastic la concertele organizate pe stadioane sau în piețele publice, însă nu şi la competiţiile sportive.
”A fost un subiect care s-a aflat permanent pe agenda noastră. Considerăm că acest consum, mai ales de bere slab alcoolizată pe stadioane, reprezintă şi un element de modernitate pe care vrei să-l aduci. În ultimii opt ani, statul a reînceput să investească puternic în infrastructura fotbalistică. Atunci, consumul de bere slab alcoolizată, cu siguranţă, ar fi un element de modernitate care s-ar alătura acestei infrastructuri moderne de care ne bucurăm astăzi, în România”, este declaraţia din conferinţă a lui Răzvan Burleanu, preluată de Digisport.
România se situează pe locul 4, cu aproape 100 de litri pe cap de locuitor, în creștere față de 2020 când oamenii au stat acasă şi nu au participat la evenimente iar restaurantele şi barurile erau închise. Lituania este în creștere rapidă, ocupând locul 19 în 2019, locul 6 în 2020 și locul 3 în 2021. În schimb, printre primele 35 de țări clasate, în opt țări a scăzut nivelul de consum din 2020 până în 2021.
Per ansamblu, piaţa berii din România a scăzut cu 9% în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate de Asociaţia Berarii României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News