FCSB și CS Universitatea Craiova sunt cluburile din Liga 1 care au anunțat că nu le vor permite jucătorilor importanți să meargă la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Publicitate
Federația Română de Fotbal speră ca Gigi Becali și Mihai Rotaru să se răzgândească. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a făcut un apel către Gigi Becali și Mihai Rotaru, spunând că vor avea loc întâlniri cu cei doi pe această temă.
'Vă voi da vești bune legate de Jocurile Olimpice după ce vom purta discuții cu doi patroni de cluburi care pot furniza jucători. E vorba despre domnul Becali și despre domnul Rotaru, care trebuie să înțeleagă bine situația.' a spus Stoichiță.
'Noi înțelegem că sunt atunci și jocuri de calificare în Conference League, suntem raționali. Am văzut multe diminuări ale Jocurilor Olimpice, păi nu vă supărați, dacă noi și acum ne amintim ce s-a întâmplat la ultima prezență a noastră... Acest eveniment a marcat istoria fotbalului nostru, am ieșit pe locul cinci la Jocurile Olimpice.', a menționat Stoichiță.
'Impactul Jocurilor Olimpice pentru noi e foarte important. Eu vă spun ceva, nu vi se pare normal ca un fotbalist de talia lui Neymar, au mai fost și alții, să își dorească să participe la Jocurile Olimpice cu naționala țării sale? La noi, sunt jucători care vor să meargă la Jocurile Olimpice, dar nu sunt lăsați', a declarat Mihai Stoichiță, la Digi Sport Special. Gigi Becali a anunțat deja că este dispus la un 'compromis' și să le permită lui Dragoș Nedelcu și Ovidiu Perianu să meargă la Tokyo, mai precizează sursa citată.
Selecţionerul Mirel Rădoi a ales pe lista lărgită 61 de jucători, dintre care 24 evoluează în străinătate. Conform regulamentului, pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997. Lotul final va fi format din 18 jucători, dintre care maximum 3 peste limita de vârstă. În afara lotului de 18 vor fi 4 jucători pe lista suplimentară, la care se va apela în cazul unor indisponibilităţi.
Dintre cei selecţionaţi, 14 fotbalişti sunt în afara limitei de vârstă: Cătălin Căbuz, Adrian Rus, Vlad Chiricheş, Ionuţ Nedelcearu, Cristian Ganea, Nicuşor Bancu, Florin Ştefan, Răzvan Marin, Silviu Balaure, Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, Constantin Budescu, George Puşcaş, Denis Alibec.
portari: Ionuţ Radu (Inter Milano/Italia), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Cătălin Căbuz (FC Viitorul);
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina/Spania), Raul Opruţ (FC Hermannstadt), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus Torino/Italia), Silviu Balaure (Astra Giurgiu), Constantin Dima (Desna/Ucraina), Denis Haruţ (FCSB), Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe);
Mijlocaşi: Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Dragoş Nedelcu (FCSB), Tudor Băluţă (Dinamo Kiev/Ucraina), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA), Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaş), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma/Italia), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruţan (FCSB), Marius Marin (AC Pisa/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Răzvan Andronic (Academica Clinceni), George Merloi (Astra Giurgiu), Cristian Ganea (Aris Salonic/Grecia), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova), Mihai Dobre (Dijon/Franţa);
Atacanţi: George Puşcaş (Reading/Anglia), Constantin Budescu (FC Damac/Arabia Saudită), George Ganea (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo Bucureşti), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia), Denis Drăguş (Crotone/Italia), Adrian Petre (UTA Arad), Louis Munteanu (ACF Fiorentina/Italia).
Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate în 2020, au fost amânate pentru anul acesta (23 iulie-8 august) din cauza pandemiei. Turneul de fotbal va debuta pe 22 iulie şi se va încheia pe 7 august. România s-a calificat în urma prestaţiei echipei naţionale Under-21 la Campionatul European de tineret din 2019, când a ajuns în semifinale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu